
Scena.ro împlinește 15 ani!
În toamna lui 2008, la apariția numărului pilot al Scena.ro, puțini erau cei care își imaginau că revista, un proiect independent fără nici o susținere asigu…
În toamna lui 2008, la apariția numărului pilot al Scena.ro, puțini erau cei care își imaginau că revista, un proiect independent fără nici o susținere asigu…
Cea de-a cincea Celulă de Artă în care se multiplică acest organism curajos și experimentalist este salonul permanent de la Palatul Bragadiru, pus la dispozi…
Experiența Ideo Ideis a debutat în a doua parte a lunii februarie cu o serie de Capsule de teatru și deșteptări organizate la Bârlad, Bistrița, Craiova, Roman…
Iar la această nouă ediție maraton, în doza vintage, de șoc, care va avea loc pe data de 01 aprilie în Quantic Club din București, o vom avea invitată pe Dena…
În perioada 29 martie – 13 aprilie 2022, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, va susține 9 spectacole în 8 orașe din țară, în cadrul turneul național de Paște „Săptămâna Patimilor”.
American Independent Film Festival (AIFF) anunță lansarea celei de-a cincea ediții a concursului WRITE A SCREENPLAY FOR (WSF)… | SCRIE UN SCENARIU PENTRU…
Filmările la Moromeții 3 vor avea loc pe parcursul anului 2023 la Talpa, județul Teleorman (aflat la doar 45 de kilometri de Siliștea-Gumești).
În 2023 Techsylvania aniversează a 10-a ediție și pregătește un eveniment in-person care redefinește conceptul conferințelor de tehnologie din Europa de Est.
Filmul documentar despre artistul elvețian de origine română, Daniel Spoerri – Topografia Hazardului, va avea premiera în cinematografe pe 24 martie.
Primăvara vine cu noutăți la Fundația Calea Victoriei, care cu siguranță îți vor stârni curiozitatea și te vor face să vrei să înveți ceva nou.
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |